Desert prajitura fina cu iaurt si aluat ras

de madi_marin in Dulciuri, 16 Mai 2020 | 9246 vizualizari

 

,,aluaturi de casa,,
 
Sursa Youtube

 

INGREDIENTE

Aluat tava 20/25 cm :

  • 3 gălbenuşuri
  • 65 g unt gras
  • 35 g zahăr
  • 1 pliculeţ zahăr Bourbon
  • coaja rasă de la o jumătate de lămâie
  • 180 g făină
  • un praf de sare

Umplutura:

  • 3 albuşuri
  • 100 g zahăr
  • 180 g iaurt
  • 200 g smântână fermentată
  • 1 pliculeţ zahăr Bourbon
  • coaja rasă de la jumătate de lămâie
  • 4 linguri cu făină
  • 50 g merişoare confiate sau stafide
  • 1 fiolă esenţă de rom

În plus :

  • zahăr pudră vanilat pentru ornat
Portii: 6
Timp de preparare: sub 90 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Desert prajitura fina cu iaurt si aluat ras:

Se prepară aluatul: se mixează untul la temperatura camerei cu zahărul până se obţine o cremă. Se adaugă praful de sare, zahărul vanilat, coaja rasă de lămâie şi gălbenuşurile pe rând, amestecând bine după fiecare, apoi făina cernută. Se frământă un aluat ( puţin sfărâmicios, nu omogen), care se dă la rece pentru 30 de minute, împachetat în folie de plastic.

Umplutura: iaurtul şi smântâna se amestecă, apoi se adaugă zahărul vanilat, esenţa , făina şi merişoarele. Se amestecă bine. Albuşurile se bat spumă tare cu zahărul, apoi se combină cu crema de iaurt şi smântână.

Aluatul se scoate de la rece, se cântareşte o biluţă de 100 g din el, aluat ce se va da la congelator. Restul de aluat se întinde direct pe foaia de copt la dimensiunea tavii. Se pune în tavă, se adaugă toată umplutura, apoi se rade deasupra aluatul de la congelator.

Se coace la 190 grade căldură sus/jos fără ventilaţie , pentru 30 de minute.

Se lasă la răcit complet în tavă, apoi se dă la frigider pentru 1 oră.

Se porţionează şi se poate pudra cu zahăr vanilat.

Poftă bună!

Daca ti-a placut reteta noastra "Desert prajitura fina cu iaurt si aluat ras" nu uita sa-i faci un review.
 
Pere cu brânză gorgonzola, nuci și miere! Un deliciu!!!

Cum prepari acasă o rețetă delicioasă de Pere cu brânză gorgonzola, nuci și miere! Un deliciu!!!

citeste mai mult
Pere cu brânză gorgonzola, nuci și miere! Un deliciu!!!
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola
Povestea brânzei Gorgonzola este împletită cu o legendă plină de romantism, întâmplări neașteptate și, desigur,... citeste mai mult
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola
RETETA RECOMANDATA
Prajitura cu iaurt si piersici